Roots of Longing and Light

Volumul de față este o elegie. Iar elegia, ca gen, implică un ton grav, melancolic, dar nu lipsit de lumină. În această carte, elegia devine un spațiu al reconcilierii: copilăria, chiar și atunci când este marcată de suferință, este rescrisă ca un teritoriu sacru, unde durerea se transformă în eseu și amintirea în poveste. De la poeții greci și latini încoace, elegia a fost un mod de a exprima fragilitatea vieții. În Antichitate, era legată de ritualurile funerare, dar și de meditațiile filosofice. În Renaștere și în Baroc, elegia s-a transformat într-un discurs despre efemeritate, iar în Romantism a devenit un cântec al sufletului rănit.

În cultura română, elegia a cunoscut forme variate. Ion Creangă evocă copilăria cu umor și vitalitate. Prin contrast, Roots of Longing and Light are un ton meditativ, sumbru. Dacă în copilăria lui Creangă predomină năzbâtiile și râsul, aici ea este privită ca un spațiu sacru, marcat de suferință și speranță. Mircea Eliade, în Jurnalul unui adolescent miop, descrie adolescența ca o căutare a sensului; volumul de față prezintă copilăria atât ca pierdere, cât și ca regăsire. Nichita Stănescu, în Elegii, scrie elegii filosofice; acest volum propune elegii biografice. Totuși, toate caută sensul ființei prin eseu sau poezie. Roots of Longing and Light se înscrie în această tradiție, aducând însă un accent personal: elegia copilăriei ca spațiu al memoriei și al rezilienței.